Aseara am mers cu masina, cu Gabi in spate catre munca. Prin semaforul pe rosu si apar rapid intre masini diversi vanzatori sau pusti cu reclame. Printre ei isi face loc un baietel, de cca 4-5 anisori, imbracat ponosit si care ne cere bani. Refuz sa-i dau bani, insa ii spun sa astepte 2 sec., ptr. a-i da ceva de mancare - ca de... fiind cu Gabi aveam diverse rontatieli prin masina.
Dialogul dintre mine si Gabi:
- Mami, ce vrea copilu asta batran?
- Cine Baby?
- Baietelu cu care ai vorbit tu?
- Pai de ce ai spus batran?
- asa arata. Cam batran.
- Din cauza hainelor murdare?
- Nu... la fatza. Era batran.
- Pai nu era baietel? Era putin mai mare ca tine cred.
- Da, era baietel, dar era unul batrin. Eu sint vesel si zambesc!
De unde concluzia lui... nu stiu. Batranii pe care i-a cunoscut sau ii cunoaste el, sint veseli, se joaca cu el, si nu le zice ca-s batrini...
Cert e un lucru, a remarcat ca baietelul nu era fericit, ca nu era vesel, ca el... sa nu te doara sufletul? Ce inimi au ce-i care-i aduc in situatia asta? De ce Dumnezeu nu pot fi toti copiii fericiti indiferent de situatia materiala? De ce nu exista un minim care sa le lase copilaria, copilarie?
Trist...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu